Tommorow is another day.

     Ok, ce-am mai făcut de data asta? Am avut o zi EXTRAORDINARĂ, o iubesc!
    
     Azi noapte nu am dormit deloc, mi-a fost foarte rău şi nu am putut să pun geană peste geană. A învins totuşi la ora 8 dimineaţa, şi nu mare mi-a fost mirarea când a venit tata să mă trezească la ora 9 ca să mă ducă la doctor. Ok...toate bune şi frumoase până ajung acolo. Lăsând la o parte faptul că am stat două ore în sala de aşteptare, plină de copii mici care ţipau fie pentru că le era frică de injecţii, fie pentru că doar ce au făcut o injecţie, când a venit în sfârşit rândul meu ( Aleluia! ) doamna doctor, foarte simpatică de felul ei, s-a uitat două secunde în gâtul meu, s-a îngrozit şi s-a pus pe scris reţeta. Defapt, vorba vine ' reţetă ' , începuse deja să semene a roman sau ceva... Am ieşit, am băgat un zâmbet politicos şi plin de mulţumire, pentru că na, pâna la urmă, cine nu şi-ar fi dorit să fie în locul meu, la doctor, luând o reţetă mai mare şi mai plină decât de obicei, în vacanţa de iarnă, într-o dimineaţă cu soare? Deci, am mulţumit şi mi-am luat la revedere, rugându-mă în acelaşi timp să nu mai fiu nevoită să revin prea curând. Am ieşit din cabinet, am ajuns iar în sala de aşteptare care începea să semene cu un loc de joacă şi m-am dus afară unde mă aştepta tata. Nu m-am obosit să mă uit pe reţetă, ştiam că n-o să înţeleg mare lucru, dar instinctul meu de om bolnav foarte des mi-a zis că o să am de-a face cu multe, multe pastile şi tot felul de chestii de-astea. Am urcat în maşină şi l-am aşteptat pe tata să iasă din farmacie, de unde ridica toate căcaturile scrise pe reţetă, şi nu m-am mirat prea tare când l-am văzut că iese de acolo cu o pungă destul de mare, mai mare decât cadoul meu de Crăciun.
     Ajung într-un final acasă, şi pentru că nu eram deloc mulţumită de timpul pe care l-am petrecut dormind mă duc direct în camera mea curată, liniştită, mă schimb, mă trântesc în pat, şi când să adorm, ce să vezi? Vecinii mei de deasupra, harnici de felul lor, s-au apucat să îşi renoveze ceva prin casă, sau să îşi dea găuri în cap unul altuia, ceea ce ar ajuta mai mult...Ce-i drept, îţi trebuie mult tupeu şi multă nesimţire să dai găuri la ora doişpe jumate la prânz. Deci renunţ şi la somn. Am reuşit slavă Domnului să găsesc o carte bună şi am citit până pe la vreo 2 când le-a trecut amicilor mei cheful de muncă, apoi m-am culcat! Aşteptasem aşa de mult momentul în care o să pun capul pe perna meaaaa şi o să închid ochii şi o să ascult Vama Veche-Cu tine şi o să dorm, încât mai-mai că nu-mi venea să cred că momentul ăla sosise. Ok, deci dorm. Şi bagă nene somn, până la 9 jumate seara, că aşa se întâmplă când nu dormi deloc cu o noapte înainte. În tot acest timp, telefonul meu super-mega-ultra-şmecher de la moşu' a stat pe Silent, nu puteam să las ceva să îmi perturbe somnul. Şi cum numai la ieşit îmi stătea mie gândul în ziua aia, nu mi-a trecut prin cap că atunci când o să îmi amintesc să dau telefonul pe General o să am şaişpe mii de apeluri şi de două ori mai multe mesaje. Le-am citit pe toate şi i-am sunat pe toţi cerându-le scuze, dar nu toţi mi-au crezut povestea cu doctorul şi cu somnul meu ' cel de toate zilele ' fără care nu pot să fac nimic, aşa că nu am scăpat basma curată şi, colac peste pupăză, se supără şi aştia pe mine. Perfect! Şi colac peste colac peste pupăză, te mai superi şi tu pe mine!
     Acum e doişpe şi vreo douăzeci de minute şi eu încă mă chinui să îi fac pe toţi să creadă că am fost frântă, pe cea mai mare parte am reuşit să îi conving cu veşnica replică ' ştii că eu sunt mai fraieră de felul meu ' , cu care îi dau pe spate şi mă iartă, şi asta doar pentru că zic purul adevăr. O să mă îndrept în curând spre patul meu, pe care nu m-am obosit să îl fac la 9 jumate şi care mă ispiteşte de vreo oră, defapt, ca să fiu sinceră, mă ispiteşte de când m-am trezit acuma seara, dar mai dă-o naibii, cât să dorm?!
     Ideea e că am avut o zi 'frumoasă' şi că ăsta e abia începutul. Deja simt că mama o să înnebunească atunci când o să vadă câte pastile trebuie să iau şi că nu o să mai văd prea curând lumina zilei. Dar, cel puţin, o să pot să dorm.
     Sper.