Urc în maxi-taxi, plătesc biletul, mă aşez... Am sesizat lângă mine un bătrân gârbovit, înfrigurat, cu mănuşile rupte...Nu i-am acordat prea multă atenţie. Asta până când şoferul a pornit muzica. Întâmplător sau nu, la radio se difuza o piesă superbă, veche, de dragoste, din care din păcate nu am reuşit să reţin vreun cuvânt pentru că am fost prea prinsă în ceea ce se petrecea lângă mine. Bătrânul a auzit melodia, a ascultat-o pentru câteva secunde...a închis ochii.. Şi-a stat aşa, cu capul pe spate şi cu ochii închişi până la finalul melodiei, iar atunci când muzica s-a oprit, când vraja s-a terminat, prin genele îngheţate i s-a scurs o lacrimă.. Simţeam puterea dragostei ce zăcea în el, şi parcă mă sufoca. Îmi venea să plâng, nici nu ştiu cum am putut să mă stăpânesc. Nu mă gândeam vreodată că aş putea să simt fiori pe şina spinării în preajma cuiva pentru care nu simt nimic deosebit.
Îmi revin la realitate..începeam să mă apropii spre casă. Bătrânul a coborât, iar la următoarea staţie locul lui a fost de ocupat de un adolescent, un băiat care nu avea mai mult de 18 ani, şi care se chinuia să îşi scoată măruntul din buzunar. M-a rugat să îl ajut, aşa că i-am ţinut punguţa pe care o avea în mână. Fără să vreau, am descoperit ce conţinea.Nimic altceva decât un ursuleţ de pluş, atât de drăgălaş şi atât de pufos încât atunci când l-am văzut am început să zâmbesc. Băiatul s-a aşezat lângă mine, a luat punga, şi a băgat în ea un pachet imens, mi-am dat seama apoi că era un buchet de flori, codiţa de la tulpine ieşea la iveală într-un capăt. Mâinile îi tremurau atât de tare încât nu a reuşit să scoată imediat din buzunar telefonul care suna în disperare. A răspuns la apel, şi nu mare mi-a fost mirarea să realizez că vocea îi tremura de un infinit de ori mai tare decât mâinile...
Am coborât din maşină şi tot drumul spre casă m-am abţinut să nu plâng. Am simţit acum, în jumătate de oră, mai multă iubire decât am simţit ieri, pe 14. Dar ce treabă are 14? 14 februarie e doar o zi în care trebuie să ne amintim să preţuim ce avem lângă noi, în care trebuie să le amintim tuturor celor pe care îi iubim ce înseamnă ei pentru noi, indiferent dacă e vorba despre partenerul de viaţă, părinţi, prieteni..Dragostea nu există doar de Sf. Valentin!
Dragostea e mereu acolo, ne conduce pe drumul nostru în viaţă şi ne luminează cărarea... Dragostea rămâne acolo unde este dorită şi preţuită, dragostea ne înconjoară mereu. Cel mai greu lucru, defapt singurul lucru greu, este să o găsim. Să găsim iubirea adevărată, iubirea care ne dă fiori şi atunci când luptăm să o câştigăm, şi atunci când nu o mai putem avea lângă noi..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu