Mulţumesc!! Pentru cel mai frumos şi mai cald zâmbet, pentru cele mai calde îmbrăţişări, pentru cele mai dulci săruturi, pentru cuvintele simple şi incredibile pe care mi le spui, pentru că mă faci să râd şi să uit de mine, pentru că mă înţelegi mereu, pentru că îmi cunoşti momentele cele mai rele şi mai oribile în care până şi eu mă urăsc, dar tu totuşi eşti încă acolo pentru mine, pentru că atunci când plâng nu ceri explicaţii, te aşezi lângă mine şi plângi şi tu. Mulţumesc că mă faci să mă simt din ce in ce mai îndrăgostită în fiecare zi, şi pot să jur că nimeni nu m-a mai făcut să mă simt aşa până acum, mulţumesc pentru că nu îmi spui des că mă iubeşti, aş putea spune că o zici chiar rar, dar nu contează, nu aş schimba asta pentru nimic în lume, pentru că felul în care tu îmi spui că mă iubeşti nu se compară cu nimic. Mulţumesc pentru că atunci când vrei să mă vezi mă suni abia când eşti la scară, ca să nu am timp să mă machez, mulţumesc pentru că eşti mereu alături de mine, pentru că îmi place cum mă ţii de mână şi cum mă iei în braţe în mijlocul străzii, mulţumesc pentru că eşti aşa cum eşti şi în schimb nu îţi cer decât să nu te schimbi. Să rămâi aşa, al meu, pentru totdeauna. Să fii mereu la fel de zâmbăreţ şi la fel de romantic şi la fel de atent şi la fel de supărăcios şi la fel de enervant şi de stresant şi te iubesc mult mult mult muuult de tot!
P.S: Cu toate astea, te urăsc pentru că nu te-am văzut de juma de oră şi deja mi-e dor de tine de îmi vine să mă urc pe pereţi.
sâmbătă, 7 aprilie 2012
vineri, 17 februarie 2012
Mă urăşti?
Da. Sigur. Mă urăşti. Dacă nu m-ai urî mi-ai spune naibii ceva odată să nu mai aştept ca o proastă.. Mă gândesc mereu că mai bine mi-ai zice în faţă un NU tare şi răspicat, ar fi atât de simplu! Dar de ce să faci asta? Îţi place la nebunie să vezi că mi-e sete de tine şi că sunt dispusă să aştept.
Dacă ştiam de la început că o să fie aşa de greu, nu mă mai băgam în treaba asta. Mă faci să încep să regret că m-am îndrăgostit, şi nu vreau aşa ceva. Niciodată nu am regretat asta. Niciodată nu am regretat că am întâlnit o persoană care, chiar dacă poate m-a făcut să sufăr, mi-a adus odată zâmbetul pe buze şi inima în al nouălea cer. Deci nu regret. Ok, în concluzie, planul tău nu merge. Poţi să te chinui cât vrei, pur şi simplu nu merge.
' Pentru dragostea unui trandafir trebuie să suporţi spinii '. Numai la asta mă gândesc. La faptul că mi-e al dracu de greu să văd că îţi place să mă chinui, să mă ţii pe jar, şi totuşi, sunt capabilă să rezist. Ştiu că o să vină şi momentul în care o să revii cu picioarele pe pământ şi o să fie toate frumoase, dar până atunci mai e cale lungă. De ce? Pentru că tu nu vrei să apuci pe o scurtătură.
De ce nu poţi să-mi faci treaba mai uşoară şi să-mi spui DA? E chiar atât de greu? Crede-mă, dacă eu am fost în stare să ţi-o spun, nu e deloc greu. Riscă. Cine nu riscă, nu câştigă. Nu spun că sunt eu marele premiu, spun că putem să fim foarte fericiţi împreună, şi ştii asta foarte bine, ai văzut doar..
Te urăsc. Te urăsc pentru că mă faci să închid ochii şi să nu văd altceva înafara de tine. Au trecut câteva şanse pe lângă mine, şi bineînţeles că am realizat asta abia după ce au ajuns deja departe. Poate era exact ce îmi trebuie mie. Nu, stai. Tu eşti exact ce îmi trebuie mie. Ştiu asta, sunt foarte sigură, şi n-o să renunţ pentru nimic în lume.
Dacă ştiam de la început că o să fie aşa de greu, nu mă mai băgam în treaba asta. Mă faci să încep să regret că m-am îndrăgostit, şi nu vreau aşa ceva. Niciodată nu am regretat asta. Niciodată nu am regretat că am întâlnit o persoană care, chiar dacă poate m-a făcut să sufăr, mi-a adus odată zâmbetul pe buze şi inima în al nouălea cer. Deci nu regret. Ok, în concluzie, planul tău nu merge. Poţi să te chinui cât vrei, pur şi simplu nu merge.
' Pentru dragostea unui trandafir trebuie să suporţi spinii '. Numai la asta mă gândesc. La faptul că mi-e al dracu de greu să văd că îţi place să mă chinui, să mă ţii pe jar, şi totuşi, sunt capabilă să rezist. Ştiu că o să vină şi momentul în care o să revii cu picioarele pe pământ şi o să fie toate frumoase, dar până atunci mai e cale lungă. De ce? Pentru că tu nu vrei să apuci pe o scurtătură.
De ce nu poţi să-mi faci treaba mai uşoară şi să-mi spui DA? E chiar atât de greu? Crede-mă, dacă eu am fost în stare să ţi-o spun, nu e deloc greu. Riscă. Cine nu riscă, nu câştigă. Nu spun că sunt eu marele premiu, spun că putem să fim foarte fericiţi împreună, şi ştii asta foarte bine, ai văzut doar..
Te urăsc. Te urăsc pentru că mă faci să închid ochii şi să nu văd altceva înafara de tine. Au trecut câteva şanse pe lângă mine, şi bineînţeles că am realizat asta abia după ce au ajuns deja departe. Poate era exact ce îmi trebuie mie. Nu, stai. Tu eşti exact ce îmi trebuie mie. Ştiu asta, sunt foarte sigură, şi n-o să renunţ pentru nimic în lume.
miercuri, 15 februarie 2012
14 februarie?
Nu. Nu e 14 februarie. E 15. Totuşi, ziua de azi m-a marcat, nu cea de ieri. Nu mi s-a întâmplat vreun miracol, nu am întâlnit pe cineva important, mi-am dat seama ce e defapt iubirea.
Urc în maxi-taxi, plătesc biletul, mă aşez... Am sesizat lângă mine un bătrân gârbovit, înfrigurat, cu mănuşile rupte...Nu i-am acordat prea multă atenţie. Asta până când şoferul a pornit muzica. Întâmplător sau nu, la radio se difuza o piesă superbă, veche, de dragoste, din care din păcate nu am reuşit să reţin vreun cuvânt pentru că am fost prea prinsă în ceea ce se petrecea lângă mine. Bătrânul a auzit melodia, a ascultat-o pentru câteva secunde...a închis ochii.. Şi-a stat aşa, cu capul pe spate şi cu ochii închişi până la finalul melodiei, iar atunci când muzica s-a oprit, când vraja s-a terminat, prin genele îngheţate i s-a scurs o lacrimă.. Simţeam puterea dragostei ce zăcea în el, şi parcă mă sufoca. Îmi venea să plâng, nici nu ştiu cum am putut să mă stăpânesc. Nu mă gândeam vreodată că aş putea să simt fiori pe şina spinării în preajma cuiva pentru care nu simt nimic deosebit.
Îmi revin la realitate..începeam să mă apropii spre casă. Bătrânul a coborât, iar la următoarea staţie locul lui a fost de ocupat de un adolescent, un băiat care nu avea mai mult de 18 ani, şi care se chinuia să îşi scoată măruntul din buzunar. M-a rugat să îl ajut, aşa că i-am ţinut punguţa pe care o avea în mână. Fără să vreau, am descoperit ce conţinea.Nimic altceva decât un ursuleţ de pluş, atât de drăgălaş şi atât de pufos încât atunci când l-am văzut am început să zâmbesc. Băiatul s-a aşezat lângă mine, a luat punga, şi a băgat în ea un pachet imens, mi-am dat seama apoi că era un buchet de flori, codiţa de la tulpine ieşea la iveală într-un capăt. Mâinile îi tremurau atât de tare încât nu a reuşit să scoată imediat din buzunar telefonul care suna în disperare. A răspuns la apel, şi nu mare mi-a fost mirarea să realizez că vocea îi tremura de un infinit de ori mai tare decât mâinile...
Am coborât din maşină şi tot drumul spre casă m-am abţinut să nu plâng. Am simţit acum, în jumătate de oră, mai multă iubire decât am simţit ieri, pe 14. Dar ce treabă are 14? 14 februarie e doar o zi în care trebuie să ne amintim să preţuim ce avem lângă noi, în care trebuie să le amintim tuturor celor pe care îi iubim ce înseamnă ei pentru noi, indiferent dacă e vorba despre partenerul de viaţă, părinţi, prieteni..Dragostea nu există doar de Sf. Valentin!
Dragostea e mereu acolo, ne conduce pe drumul nostru în viaţă şi ne luminează cărarea... Dragostea rămâne acolo unde este dorită şi preţuită, dragostea ne înconjoară mereu. Cel mai greu lucru, defapt singurul lucru greu, este să o găsim. Să găsim iubirea adevărată, iubirea care ne dă fiori şi atunci când luptăm să o câştigăm, şi atunci când nu o mai putem avea lângă noi..
Urc în maxi-taxi, plătesc biletul, mă aşez... Am sesizat lângă mine un bătrân gârbovit, înfrigurat, cu mănuşile rupte...Nu i-am acordat prea multă atenţie. Asta până când şoferul a pornit muzica. Întâmplător sau nu, la radio se difuza o piesă superbă, veche, de dragoste, din care din păcate nu am reuşit să reţin vreun cuvânt pentru că am fost prea prinsă în ceea ce se petrecea lângă mine. Bătrânul a auzit melodia, a ascultat-o pentru câteva secunde...a închis ochii.. Şi-a stat aşa, cu capul pe spate şi cu ochii închişi până la finalul melodiei, iar atunci când muzica s-a oprit, când vraja s-a terminat, prin genele îngheţate i s-a scurs o lacrimă.. Simţeam puterea dragostei ce zăcea în el, şi parcă mă sufoca. Îmi venea să plâng, nici nu ştiu cum am putut să mă stăpânesc. Nu mă gândeam vreodată că aş putea să simt fiori pe şina spinării în preajma cuiva pentru care nu simt nimic deosebit.
Îmi revin la realitate..începeam să mă apropii spre casă. Bătrânul a coborât, iar la următoarea staţie locul lui a fost de ocupat de un adolescent, un băiat care nu avea mai mult de 18 ani, şi care se chinuia să îşi scoată măruntul din buzunar. M-a rugat să îl ajut, aşa că i-am ţinut punguţa pe care o avea în mână. Fără să vreau, am descoperit ce conţinea.Nimic altceva decât un ursuleţ de pluş, atât de drăgălaş şi atât de pufos încât atunci când l-am văzut am început să zâmbesc. Băiatul s-a aşezat lângă mine, a luat punga, şi a băgat în ea un pachet imens, mi-am dat seama apoi că era un buchet de flori, codiţa de la tulpine ieşea la iveală într-un capăt. Mâinile îi tremurau atât de tare încât nu a reuşit să scoată imediat din buzunar telefonul care suna în disperare. A răspuns la apel, şi nu mare mi-a fost mirarea să realizez că vocea îi tremura de un infinit de ori mai tare decât mâinile...
Am coborât din maşină şi tot drumul spre casă m-am abţinut să nu plâng. Am simţit acum, în jumătate de oră, mai multă iubire decât am simţit ieri, pe 14. Dar ce treabă are 14? 14 februarie e doar o zi în care trebuie să ne amintim să preţuim ce avem lângă noi, în care trebuie să le amintim tuturor celor pe care îi iubim ce înseamnă ei pentru noi, indiferent dacă e vorba despre partenerul de viaţă, părinţi, prieteni..Dragostea nu există doar de Sf. Valentin!
Dragostea e mereu acolo, ne conduce pe drumul nostru în viaţă şi ne luminează cărarea... Dragostea rămâne acolo unde este dorită şi preţuită, dragostea ne înconjoară mereu. Cel mai greu lucru, defapt singurul lucru greu, este să o găsim. Să găsim iubirea adevărată, iubirea care ne dă fiori şi atunci când luptăm să o câştigăm, şi atunci când nu o mai putem avea lângă noi..
marți, 7 februarie 2012
'Scrisoare către Făt-Frumos'
Când vii? Te aştept de mult timp. Te-am căutat disperată şi am fost atât de naivă încât am crezut că la un moment dat chiar te voi găsi, în unul din cei care m-au făcut pentru ceva timp să simt că zbor, să simt că am nevoie doar de un el şi de nimic altceva. Şi nu te-am găsit. Unde te ascunzi, Făt-Frumos?
Ar trebui să mă opresc? Să nu te mai caut? Cred că da, defapt sunt sigură. Sunt sigură că tu o să vii atunci când o să obosesc să te mai caut, dar, vezi tu, sunt zilele astea în care mă simt ca dracu', în care până şi Soarele e deprimat şi nu vrea să mă ajute să zâmbesc. Zilele în care am nevoie disperată de cineva care să mă înţeleagă aşa cum sunt eu, cu bune şi cu rele, de un umăr comfortabil, un zâmbet dulce şi cam atât. A da, şi o îmbrăţişare.
Făt-Frumos, te rog, vino! Am atâta nevoie de tine.. Ştiu că te-am avut de câteva ori lângă mine, dar nu mi-am dat seama şi te-am lăsat să-mi scapi printre degete. Nu se va mai întâmpla. Promit. Promit că dacă vii o să îmi dau seama de lucrul ăsta şi o să te ţin lângă mine cât de mult pot. Haide, mai întârzii mult?
Ar trebui să mă opresc? Să nu te mai caut? Cred că da, defapt sunt sigură. Sunt sigură că tu o să vii atunci când o să obosesc să te mai caut, dar, vezi tu, sunt zilele astea în care mă simt ca dracu', în care până şi Soarele e deprimat şi nu vrea să mă ajute să zâmbesc. Zilele în care am nevoie disperată de cineva care să mă înţeleagă aşa cum sunt eu, cu bune şi cu rele, de un umăr comfortabil, un zâmbet dulce şi cam atât. A da, şi o îmbrăţişare.
Făt-Frumos, te rog, vino! Am atâta nevoie de tine.. Ştiu că te-am avut de câteva ori lângă mine, dar nu mi-am dat seama şi te-am lăsat să-mi scapi printre degete. Nu se va mai întâmpla. Promit. Promit că dacă vii o să îmi dau seama de lucrul ăsta şi o să te ţin lângă mine cât de mult pot. Haide, mai întârzii mult?
joi, 26 ianuarie 2012
Stupid in love.
Am greşit. Am greşit de multe ori, şi mi se părea normal. Mi se părea atât de normal să greşesc încât uitam să îmi cer scuze. Sau nu-mi dădeam seama că trebuie să o fac...Am făcut multe tâmpenii da' acum cred ca e prima dată când regret, prima dată când mi-aş dori al dracu' de mult să dau timpul înapoi. Am fost o proastă pentru că nu te-am crezut, am fost o proastă pentru că nu am avut încredere în tine şi în ce simţeai tu... Şi totuşi, poate nu sunt eu de vină. Înaintea ta au fost mulţi care m-au făcut să cred că ce îmi spuneai tu nu există. Iubire. Că era sau nu iubire, nu ştiu. Ştiu doar că era ceva care semăna cu frica, cu teama de a nu face ceva greşit, teama de a te pierde...Semăna cu ceva care dă dependenţă, ceva care mă face să zâmbesc indiferent de ce se întamplă în jurul meu. Ceva care avea puterea să mă ridice în al nouălea cer sau să mă facă una cu pământul, pentru că nu ştiu nici acum dacă atunci când te văd inima îmi bate mult prea tare, sau nu bate deloc. Nu realizez..
Nu ştiu dacă asta e iubire sau nu, şi probabil nu ştiu pentru că nu am mai trecut prin asta până acum, serios. Cert este că e al naibii de bine să ştiu că cineva îmi poartă de grijă, cineva se întreabă mereu dacă sunt bine, dacă dorm, dacă mănânc, şi dacă mănânc, atunci ce mănânc, dacă m-am îmbrăcat destul de gros pentru gerul de afară... Pe cine mint? ERA bine! Nu ESTE bine! Era..A fost. Am stricat totul şi nu mă mir deloc, ştiam de la început că e doar o chestiune de timp până să fac primul pas greşit în legatura cu NOI. Noi...sună bine, nu?
Mi-aş dori aşa de mult să pot să îţi spun astea faţă în faţă, da' nu pot...Când eşti în faţa mea nu îmi vine decât să te iau în braţe şi să nu îţi mai dau drumul. Când eşti lângă mine uit şi cum mă cheamă, deci ar fi destul de greu să îmi vină în minte toate cuvintele pe care aş vrea să le ştii. Ştiu că am fost o proastă şi nu încerc să te aduc înapoi..deşi cred că ar fi cel mai bine aşa. Ar fi cel mai bine şi pentru mine, şi pentru tine, şi pentru noi. Nu am avut destul timp să îţi arăt ce însemni tu defapt pentru mine. Şi nici n-o să am vreodată, pentru că însemni mai mult decât îţi poţi închipui. Nu vreau să fac pe victima, ştiu că nu sunt. Ştiu că ţi-am făcut rău, nu prea mult, dar destul încât să te fac să pleci şi probabil să nu mai vii...
Vreau doar să ştii că îmi doresc aşa de mult să te întorci, încât sunt hotărâtă să îmi fac curaj şi să îţi spun ce simt, chiar dacă niciodată nu am mai făcut asta..niciodată nu am făcut eu primul pas, deci e foarte posibil s-o dau iar în bară...Şi dacă o să greşesc, ce? Oricum nu mai am nimic de pierdut. Nu mă interesează dacă prietenii tăi o să mă creadă o disperată, şi ştii de ce? Pentru că asta şi sunt! Sunt o disperată, da! Şi nu mă interesează dacă nu o să crezi din prima ce îţi voi spune. O să îţi spun până o să crezi. Şi nu o să te las în pace decât atunci când o să fiu sigură că ştii ce însemni pentru mine, chiar dacă nu o să mai vrei, sau nu o să mai poţi să mă ierţi. Noapte bună, vorbim mâine!
Şi poimâine, dacă e nevoie.
Nu ştiu dacă asta e iubire sau nu, şi probabil nu ştiu pentru că nu am mai trecut prin asta până acum, serios. Cert este că e al naibii de bine să ştiu că cineva îmi poartă de grijă, cineva se întreabă mereu dacă sunt bine, dacă dorm, dacă mănânc, şi dacă mănânc, atunci ce mănânc, dacă m-am îmbrăcat destul de gros pentru gerul de afară... Pe cine mint? ERA bine! Nu ESTE bine! Era..A fost. Am stricat totul şi nu mă mir deloc, ştiam de la început că e doar o chestiune de timp până să fac primul pas greşit în legatura cu NOI. Noi...sună bine, nu?
Mi-aş dori aşa de mult să pot să îţi spun astea faţă în faţă, da' nu pot...Când eşti în faţa mea nu îmi vine decât să te iau în braţe şi să nu îţi mai dau drumul. Când eşti lângă mine uit şi cum mă cheamă, deci ar fi destul de greu să îmi vină în minte toate cuvintele pe care aş vrea să le ştii. Ştiu că am fost o proastă şi nu încerc să te aduc înapoi..deşi cred că ar fi cel mai bine aşa. Ar fi cel mai bine şi pentru mine, şi pentru tine, şi pentru noi. Nu am avut destul timp să îţi arăt ce însemni tu defapt pentru mine. Şi nici n-o să am vreodată, pentru că însemni mai mult decât îţi poţi închipui. Nu vreau să fac pe victima, ştiu că nu sunt. Ştiu că ţi-am făcut rău, nu prea mult, dar destul încât să te fac să pleci şi probabil să nu mai vii...
Vreau doar să ştii că îmi doresc aşa de mult să te întorci, încât sunt hotărâtă să îmi fac curaj şi să îţi spun ce simt, chiar dacă niciodată nu am mai făcut asta..niciodată nu am făcut eu primul pas, deci e foarte posibil s-o dau iar în bară...Şi dacă o să greşesc, ce? Oricum nu mai am nimic de pierdut. Nu mă interesează dacă prietenii tăi o să mă creadă o disperată, şi ştii de ce? Pentru că asta şi sunt! Sunt o disperată, da! Şi nu mă interesează dacă nu o să crezi din prima ce îţi voi spune. O să îţi spun până o să crezi. Şi nu o să te las în pace decât atunci când o să fiu sigură că ştii ce însemni pentru mine, chiar dacă nu o să mai vrei, sau nu o să mai poţi să mă ierţi. Noapte bună, vorbim mâine!
Şi poimâine, dacă e nevoie.
marți, 10 ianuarie 2012
Tommorow is another day.
Ok, ce-am mai făcut de data asta? Am avut o zi EXTRAORDINARĂ, o iubesc!
Azi noapte nu am dormit deloc, mi-a fost foarte rău şi nu am putut să pun geană peste geană. A învins totuşi la ora 8 dimineaţa, şi nu mare mi-a fost mirarea când a venit tata să mă trezească la ora 9 ca să mă ducă la doctor. Ok...toate bune şi frumoase până ajung acolo. Lăsând la o parte faptul că am stat două ore în sala de aşteptare, plină de copii mici care ţipau fie pentru că le era frică de injecţii, fie pentru că doar ce au făcut o injecţie, când a venit în sfârşit rândul meu ( Aleluia! ) doamna doctor, foarte simpatică de felul ei, s-a uitat două secunde în gâtul meu, s-a îngrozit şi s-a pus pe scris reţeta. Defapt, vorba vine ' reţetă ' , începuse deja să semene a roman sau ceva... Am ieşit, am băgat un zâmbet politicos şi plin de mulţumire, pentru că na, pâna la urmă, cine nu şi-ar fi dorit să fie în locul meu, la doctor, luând o reţetă mai mare şi mai plină decât de obicei, în vacanţa de iarnă, într-o dimineaţă cu soare? Deci, am mulţumit şi mi-am luat la revedere, rugându-mă în acelaşi timp să nu mai fiu nevoită să revin prea curând. Am ieşit din cabinet, am ajuns iar în sala de aşteptare care începea să semene cu un loc de joacă şi m-am dus afară unde mă aştepta tata. Nu m-am obosit să mă uit pe reţetă, ştiam că n-o să înţeleg mare lucru, dar instinctul meu de om bolnav foarte des mi-a zis că o să am de-a face cu multe, multe pastile şi tot felul de chestii de-astea. Am urcat în maşină şi l-am aşteptat pe tata să iasă din farmacie, de unde ridica toate căcaturile scrise pe reţetă, şi nu m-am mirat prea tare când l-am văzut că iese de acolo cu o pungă destul de mare, mai mare decât cadoul meu de Crăciun.
Ajung într-un final acasă, şi pentru că nu eram deloc mulţumită de timpul pe care l-am petrecut dormind mă duc direct în camera mea curată, liniştită, mă schimb, mă trântesc în pat, şi când să adorm, ce să vezi? Vecinii mei de deasupra, harnici de felul lor, s-au apucat să îşi renoveze ceva prin casă, sau să îşi dea găuri în cap unul altuia, ceea ce ar ajuta mai mult...Ce-i drept, îţi trebuie mult tupeu şi multă nesimţire să dai găuri la ora doişpe jumate la prânz. Deci renunţ şi la somn. Am reuşit slavă Domnului să găsesc o carte bună şi am citit până pe la vreo 2 când le-a trecut amicilor mei cheful de muncă, apoi m-am culcat! Aşteptasem aşa de mult momentul în care o să pun capul pe perna meaaaa şi o să închid ochii şi o să ascult Vama Veche-Cu tine şi o să dorm, încât mai-mai că nu-mi venea să cred că momentul ăla sosise. Ok, deci dorm. Şi bagă nene somn, până la 9 jumate seara, că aşa se întâmplă când nu dormi deloc cu o noapte înainte. În tot acest timp, telefonul meu super-mega-ultra-şmecher de la moşu' a stat pe Silent, nu puteam să las ceva să îmi perturbe somnul. Şi cum numai la ieşit îmi stătea mie gândul în ziua aia, nu mi-a trecut prin cap că atunci când o să îmi amintesc să dau telefonul pe General o să am şaişpe mii de apeluri şi de două ori mai multe mesaje. Le-am citit pe toate şi i-am sunat pe toţi cerându-le scuze, dar nu toţi mi-au crezut povestea cu doctorul şi cu somnul meu ' cel de toate zilele ' fără care nu pot să fac nimic, aşa că nu am scăpat basma curată şi, colac peste pupăză, se supără şi aştia pe mine. Perfect! Şi colac peste colac peste pupăză, te mai superi şi tu pe mine!
Acum e doişpe şi vreo douăzeci de minute şi eu încă mă chinui să îi fac pe toţi să creadă că am fost frântă, pe cea mai mare parte am reuşit să îi conving cu veşnica replică ' ştii că eu sunt mai fraieră de felul meu ' , cu care îi dau pe spate şi mă iartă, şi asta doar pentru că zic purul adevăr. O să mă îndrept în curând spre patul meu, pe care nu m-am obosit să îl fac la 9 jumate şi care mă ispiteşte de vreo oră, defapt, ca să fiu sinceră, mă ispiteşte de când m-am trezit acuma seara, dar mai dă-o naibii, cât să dorm?!
Ideea e că am avut o zi 'frumoasă' şi că ăsta e abia începutul. Deja simt că mama o să înnebunească atunci când o să vadă câte pastile trebuie să iau şi că nu o să mai văd prea curând lumina zilei. Dar, cel puţin, o să pot să dorm.
Sper.
Azi noapte nu am dormit deloc, mi-a fost foarte rău şi nu am putut să pun geană peste geană. A învins totuşi la ora 8 dimineaţa, şi nu mare mi-a fost mirarea când a venit tata să mă trezească la ora 9 ca să mă ducă la doctor. Ok...toate bune şi frumoase până ajung acolo. Lăsând la o parte faptul că am stat două ore în sala de aşteptare, plină de copii mici care ţipau fie pentru că le era frică de injecţii, fie pentru că doar ce au făcut o injecţie, când a venit în sfârşit rândul meu ( Aleluia! ) doamna doctor, foarte simpatică de felul ei, s-a uitat două secunde în gâtul meu, s-a îngrozit şi s-a pus pe scris reţeta. Defapt, vorba vine ' reţetă ' , începuse deja să semene a roman sau ceva... Am ieşit, am băgat un zâmbet politicos şi plin de mulţumire, pentru că na, pâna la urmă, cine nu şi-ar fi dorit să fie în locul meu, la doctor, luând o reţetă mai mare şi mai plină decât de obicei, în vacanţa de iarnă, într-o dimineaţă cu soare? Deci, am mulţumit şi mi-am luat la revedere, rugându-mă în acelaşi timp să nu mai fiu nevoită să revin prea curând. Am ieşit din cabinet, am ajuns iar în sala de aşteptare care începea să semene cu un loc de joacă şi m-am dus afară unde mă aştepta tata. Nu m-am obosit să mă uit pe reţetă, ştiam că n-o să înţeleg mare lucru, dar instinctul meu de om bolnav foarte des mi-a zis că o să am de-a face cu multe, multe pastile şi tot felul de chestii de-astea. Am urcat în maşină şi l-am aşteptat pe tata să iasă din farmacie, de unde ridica toate căcaturile scrise pe reţetă, şi nu m-am mirat prea tare când l-am văzut că iese de acolo cu o pungă destul de mare, mai mare decât cadoul meu de Crăciun.
Ajung într-un final acasă, şi pentru că nu eram deloc mulţumită de timpul pe care l-am petrecut dormind mă duc direct în camera mea curată, liniştită, mă schimb, mă trântesc în pat, şi când să adorm, ce să vezi? Vecinii mei de deasupra, harnici de felul lor, s-au apucat să îşi renoveze ceva prin casă, sau să îşi dea găuri în cap unul altuia, ceea ce ar ajuta mai mult...Ce-i drept, îţi trebuie mult tupeu şi multă nesimţire să dai găuri la ora doişpe jumate la prânz. Deci renunţ şi la somn. Am reuşit slavă Domnului să găsesc o carte bună şi am citit până pe la vreo 2 când le-a trecut amicilor mei cheful de muncă, apoi m-am culcat! Aşteptasem aşa de mult momentul în care o să pun capul pe perna meaaaa şi o să închid ochii şi o să ascult Vama Veche-Cu tine şi o să dorm, încât mai-mai că nu-mi venea să cred că momentul ăla sosise. Ok, deci dorm. Şi bagă nene somn, până la 9 jumate seara, că aşa se întâmplă când nu dormi deloc cu o noapte înainte. În tot acest timp, telefonul meu super-mega-ultra-şmecher de la moşu' a stat pe Silent, nu puteam să las ceva să îmi perturbe somnul. Şi cum numai la ieşit îmi stătea mie gândul în ziua aia, nu mi-a trecut prin cap că atunci când o să îmi amintesc să dau telefonul pe General o să am şaişpe mii de apeluri şi de două ori mai multe mesaje. Le-am citit pe toate şi i-am sunat pe toţi cerându-le scuze, dar nu toţi mi-au crezut povestea cu doctorul şi cu somnul meu ' cel de toate zilele ' fără care nu pot să fac nimic, aşa că nu am scăpat basma curată şi, colac peste pupăză, se supără şi aştia pe mine. Perfect! Şi colac peste colac peste pupăză, te mai superi şi tu pe mine!
Acum e doişpe şi vreo douăzeci de minute şi eu încă mă chinui să îi fac pe toţi să creadă că am fost frântă, pe cea mai mare parte am reuşit să îi conving cu veşnica replică ' ştii că eu sunt mai fraieră de felul meu ' , cu care îi dau pe spate şi mă iartă, şi asta doar pentru că zic purul adevăr. O să mă îndrept în curând spre patul meu, pe care nu m-am obosit să îl fac la 9 jumate şi care mă ispiteşte de vreo oră, defapt, ca să fiu sinceră, mă ispiteşte de când m-am trezit acuma seara, dar mai dă-o naibii, cât să dorm?!
Ideea e că am avut o zi 'frumoasă' şi că ăsta e abia începutul. Deja simt că mama o să înnebunească atunci când o să vadă câte pastile trebuie să iau şi că nu o să mai văd prea curând lumina zilei. Dar, cel puţin, o să pot să dorm.
Sper.
Postare scurtă
M-am chinuit prea mult, am făcut prea multe ca să renunţ acum. Nu mă dau bătută, nu scapi de mine aşa uşor!
miercuri, 4 ianuarie 2012
duminică, 1 ianuarie 2012
Happy New Year ? Mai vedem.
Nu stiu daca anu' asta o sa fie extraordinar. Tot ce pot sa sper este ca va fi mai bun ca 2011. Trebuie sa fie. Am avut un an bun, am cunoscut oameni de care aveam mare nevoie, am cunoscut prieteni noi, dar care parca ma cunosc deja mai bine decat ma cunosc eu. Am ras, am plans, m-am certat, m-am impacat, am incercat sa traiesc fiecare clipa asa cum vreau, am iubit, am fost iubita, am petrecut momente magice cu unele persoane, si totusi, daca as putea sa dau timpul inapoi ca sa mai trec o data prin 2011, nu as face-o. Sunt curioasa ce imi aduce 2012. Sunt curioasa daca o sa am aceiasi prieteni, daca o sa raman la fel...
2011 m-a invatat o lectie care nu trebuie uitata. M-a invatat sa daruiesc tot ce-i mai bun, si sa astept mai putin in schimb, poate deloc. M-a mai invatat sa imi iert prietenii atunci cand trebuie, nu cand am eu chef, pentru ca e posibil sa fie mult prea tarziu. M-a invatat sa zambesc si sa rad mereu, sa pretuiesc TOTUL. M-a invatat sa ma port cu cei din jur asa cum mi-as dori sa se poarte ei cu mine. M-a invatat multe.
Astept sa vad ce-mi aduce 2012. Sunt convinsa ca o sa am parte de chestii frumoase, da' si de momente in care nu o sa imi mai doresc sa traiesc. Totusi simt ca pot sa le fac fata. Ma simt in stare.
Dar 2012, te rog, fii bland!
2011 m-a invatat o lectie care nu trebuie uitata. M-a invatat sa daruiesc tot ce-i mai bun, si sa astept mai putin in schimb, poate deloc. M-a mai invatat sa imi iert prietenii atunci cand trebuie, nu cand am eu chef, pentru ca e posibil sa fie mult prea tarziu. M-a invatat sa zambesc si sa rad mereu, sa pretuiesc TOTUL. M-a invatat sa ma port cu cei din jur asa cum mi-as dori sa se poarte ei cu mine. M-a invatat multe.
Astept sa vad ce-mi aduce 2012. Sunt convinsa ca o sa am parte de chestii frumoase, da' si de momente in care nu o sa imi mai doresc sa traiesc. Totusi simt ca pot sa le fac fata. Ma simt in stare.
Dar 2012, te rog, fii bland!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)